3 Things To Consider In The Future

ianuarie 4, 2010 at 23:06 (Reflexions of Chaotic Existence)

Asa. Am avut o absenta destul de mare de pe blog, stiu. Nu e mare bai, voi reveni in forta in curand.

Lasand introducerea patetica la o parte:

1. Am baut de revelion cu prietenii, ne-am distrat, am baut din nou si am cantat, am mai baut de ne-am facut praf si ne-am prostit de tot. Si apoi ne-am culcat. Revenit in orasul meu de suflet – acasa -, rupt de oboseala si amortit de mahmureala… am dormit vreo cinsprezece ore. M-am trezit “revergorat” (e un inside joke aici, o sa-l explic mai spre sfarsit ca nu isi are loc aici explicatia). In fine, pe scurt, ma simteam un nou om. Starea de bine impusa de party-ul de revelion sta cu mine si nu vrea sa plece – si nici eu nu vreau ca ea sa plece. Probabil inca nu m-am obisnuit cu ea. Dar ce ma tot lungesc aici, nu stiu. Ce vreau sa spun e ca mi-am regasit o foarte mica parte din siguranta pe care o aveam odata. Si poate creste, cine stie?…

2.Tocmai am vazut un film – minunat film. Un concept care nu e nicidecum original sau nou sau avantgarde (cum vreti sa-l numiti voi ca mie nu-mi plac etichetele). Ce legatura are filmul cu ce urmeaza sa scriu, urmeaza sa explic. M-am identificat foarte mult cu mesajul, sau mai degraba ideea acestui film. Si anume “Filth and Wisdom – Two sides of the same coin” (asta e citat din film). Moneda este individul, bineinteles. Dai cu banu, si ce-ti pica: mizerie sau cunoastere. Evident aici se poate merge mai adanc pe dualitatea prezentata in film, dar nu la ora asta – alta poveste, cu Dante poate…mai vedem noi. Cum m-am identificat? Pai sa vedem, era o vreme cand eu citeam Hesse – un autor care mie mi se pare obsedat de dualitatea existentei umane. Si in ultima vreme – de vreo jumatate de an -, dupa ce i-am citit cam toate romanele/nuvelele importante… si eu am stat si am contemplat cat am reusit eu de adanc aceasta dualitate a existentei. Evident am devenit si eu obsedat cu aceasta dualitate, lucru care m-a adus in diferite stari ciudate si necunoscute mie pana atunci: depresii, crize existentiale (alte povesti…alta data), reformarea personalitatii!

3. Asa, acum m-am linistit. Suntem in prezent. Eu, precum spuneam, sunt un om oarecum schimbat. Trecerea asta de la un an la altul are ceva influenta mistica sau poate au fost prea multi litri de alcool in sange. Nu prea conteaza atata timp cat am ajuns aici – in prezent. Sa vedem ce urmeaza… Poate moneda cade pe latura nevazuta si improbabila.

Permalink 5 comentarii

Krisowelony!

noiembrie 28, 2009 at 01:57 (Anomalii)

Am gasit accidental un link foarte interesant pe YouTube. In momentul in care am pus ochii pe aceasta comoara a muzicii, am stiut ca va trebui sa creez aceasta categorie a blogului. Ma refer la subcategoria “anomalii”, unde se vor gasi de-a lungul timpului, diferite astfel de mici artefacte. Sa spunem deocamdata ca gasirea si pastrarea acestui gen de lucruri este un mic hobby de-al meu. Despre ce este vorba, veti vedea/auzi in curand.
Aceasta melodie (daca imi este permis sa o numesc astfel) are onoarea de a deschide aceasta categorie dintr-un motiv clar, pe care l-am mentionat mai sus. Deci, va prezint minunata formatie Krisowelony – cu primul lor videoclip “profesional” – “Nici un inger”.
Va sfatuiesc sa mergeti la baie inainte de a apasa play.
Dupa ce am mai vazut de 3 ori videoclipul de mai sus, mi-am calmat convulsiile si hiperventilatia, tot nu-mi venea sa cred. Este inexplicabil cum atatea elemente au putut fi combinate pentru a produce o astfel de abominatie fara a destabiliza universul. Acesti zei ai sunetelor si cinematografiei incep prin a ne bombarda cu un monolog (in engleza !!!), care in profunzimea sa ii va afecta radical pe foarte multi cu siguranta. Stati putin si ganditi-va la aceste cuvinte de intelepciune. “There is not always an answer for everything – Life is a lie!” . Ma simt de parca ma uit la Matrix din nou. Aceasta alergare dupa Adevar care pentru unii se numeste viata – in final pentru a gasi doar mai multe intrebari – este ceea ce defineste conditia umana. Ceea ce duce la concluzia pe care Krisowelony ne-o traduce frumos cu un font alb-rosu: viata e o minciuna. Bravo, Krisowelony, imi place pana acum. Pe acest fundal de filosofie pe pita, vedem niste baetzasi de cartier care par pusi pe sotii. Buclucasii nostri frezati cu 3 lei se indreapta catre locul de intalnire. Analizand in continuare, observam o cromatica in opozitie; adica, un negru care trage pe nas un praf alb – se pare ca nici in Romania nu scapam de stereotipurile pe care americanii le-au dogmatizat in filmele lor timp de zeci de ani si care abia acum incep sa se retraga. In orice caz, vocea plictisita de pe fundal ne asigura ca “I always have a bullet in my gun – for all my enemies!” (a se observa accentul pe ultimele patru cuvinte). Lucru pe care eu nu am reusit sa-l corelez cu restul monologului filosofic, dar e in regula: incepe muzica. Si incepe cu niste acorduri de chitara care te ung pe suflet… pentru a continua cu ceea ce pare a fi o clapa in pur stil techno ‘90. Melodia te propaga cu vreo 10-15 ani in urma, o perioada plina de naivitate si simplism pentru muzica romaneasca. E de-a dreptul nostalgic. Dar nu e loc pentru astfel de ganduri, intrucat baetzasii nostri ghidusi sunt pusi pe rele. Din nou. Abia acum incepe povestea adevarata – armele si drogurile au fost doar incalzirea pentru personajele noastre. Cu doar un bobarnac, unul din ei il incapaciteaza pe un tanar, saracu’ – i-a indoit cipica, sa intelegeti. Nu-i de gluma. Scopul acestor poznasi este clarificat: o rapesc pe prietena tanarului. Din urmatoarele scene – de o cinematografie excelenta – deducem ca baetzasii nostri sunt niste proxeneti foarte persuasivi, intrucat tanara nu depune nici un fel de opozitie. Daca ati fost atenti, ati observat aceasta poza:

fara urme

Wow! Adevarati profesionisti. Logic, acum incep versurile. Minunate versuri, acompaniate de o trompeta care iti gadila urechile. Si cateva scene memorabile: efecte speciale, cleavage in motion si breakdanceri adevarati. Cei doi ajung intr-un bar foarte exclusiv, se pare, intrucat nimanui nu i se pare suspecta o tipa legata la ochi acompaniata de doi baieti cel putin dubiosi. In fine, ea este vanduta pentru doar 200 de lei, scena in care numarul de cipici si ochelari de soare pe metru patrat atinge un apogeu. Un sfat, Krisowelony: data viitoare vindeti niste ochelari de soare si cumparati alcoolul de pe masa.
In urmatorul capitol al povestii neasemuite ni se dezvaluie adevarul mizerabil: mafiotii new yorkezi (Holy.SHIT) sunt in spatele acestei operatiuni. Acestia se indreapta spre locatia intalnirii, discretia fiind pe primul plan:

mafia.. o nu!

In aceste momente incep sa ma gandesc care ar putea fi conceptia celor de la Krisowelony despre modul in care functioneaza sistemul de crima organizata. Boss-ul cu ochelari patratosi si uniforma militara se intelege din doar cateva semnale cu subalternii sai: it is ON! Moment in care un bodyguard le aduce pe cele trei pitipoance spre a fi examniate si…. BAM! Cantecul explodeaza intr-o scena incendiara de rap si dansuri exotice. Talentatul apare in prim plan si ne explica cum, avand capul gol dimineata, simte ca nu are nici un rol fara ea si cum cerul ii strange sufletul (?). Toate acestea gesticuland din maini intr-o maniera spasmodica catre detinatoarea vocii feminine a trio-ului. Apoi urmeaza Dansul. No comment here. Just pure AWESOME:

awesomeness

Urmeaza inspectia celor 3 pitipoance. Fara nici o surpriza, nefericita protagonista este aleasa. Ceea ce urmeaza defineste esenta profesionalismului si increderii in ceea ce priveste tranzactiile de felul acesta. Ma refer, desigur, la dovada ca totul e in regula – ciocanitul discret pe care ambele parti il aplica servietei. Urmeaza incantatia numelui mirific (Krisowelony) de cateva ori, in timp ce tanara este preluata. Dupa care putem observa masina topindu-se intr-un peisaj tipic romanesc.
Apoi urmeaza concluzia: a fost totul un vis! La Dracul – toata productia de milioane pentru nimic. Si un ultim treat pe care ni-l ofera fantasticii de la Krisowelony:

Adevaratii de la Krisowelony

Este foarte probabil ca eu sa nu fiu singurul care a contemplat veridicitatea acestui videoclip: http://www.ziaruldemures.ro/fullnews.php?ID=8453

Permalink 3 comentarii

Momentary

noiembrie 21, 2009 at 18:14 (Oldies)

The most powerful feelings show themselves just for a few moments and they still leave a trace on us. We do not share these powerful emotions with anyone else, not even with our friends and family. They are secrets deeply carved in the depths of our souls and minds. When they come out, we cannot predict. They are brought by a momentary thought, a flashing image of the past or the present, a phrase, a word, a gesture, a look in someone’s eyes. They feed on our souls and they creep around our minds, making us do hideous or wonderful things. We cannot escape from them when they appear, and we do not want to.

They do not define us, they are alien from our personality, they cannot be identified by someone else as a part of us. We love them, because they are different from who and what we are, they are something which was born within us, but which lies a few thousand light years away from us. We love it because it brings something new to us, or because we simply do not fully understand why is it that we feel in such a manner. We also love it because of such intensity there is no other feeling. In that very instant we feel something of incredible power, something that poisons our mind, it strikes it into an abyss of thought and possibilities and mars it horribly and irreparably. We are hypnotized by it, we transcend into another world of feeling, we succumb to our deepest wishes and we feel the embrace of freedom. We are aware of the consequences brought by acting based on such an emotion; but we do not listen to reason. The sheer power of the feeling overwhelms us. After they disappear and we think about it, we cannot believe what has transpired, what was born, what has crept out of our subconscious thoughts.

Sometimes they haunt us for a very long time by leaving their mark on us. Thus, we come back again and again to them, to try and understand why we felt that way when we did. We will never comprehend it, simply because all there is to understand about them lies in the very moment when we feel them. And in that moment, nothing else matters but that very emotion, that single drop that poisons the mind.

—–

?:?:2008

Permalink Lasă un comentariu

True Irony

noiembrie 21, 2009 at 18:10 (Oldies)

We look upon the things that happen in our lives, trying to discern what’s what and to comprehend as much as we can. When our minds are exposed to something that we cannot understand or something that is different from our own sense of perception, a feeling of jealousy appears. We are jealous of the fact that there is something that we cannot comprehend, or simply because it is not shaped as we would shape it. So we try to reach it, to grasp it and to model it in our own image. If we cannot, we destroy it, or we cast it out of our lives.

But what drives this jealousy that invades our little minds? Is it our nature to aspire to something greater than ourselves, to transcend into the point of our origin and to complete the circle that is our existence, thus reaching a point of absolute happiness by understanding it? Or is it the desire to complete ourselves, to transcend to that same point but not take part of it, but to observe it and then become it? Do we become one with God? Do we stab him in the back and take his place?

Whatever the path we take, we like to believe that we become closer to this point by becoming judges and painters of our worlds. We impersonate the divine role poorly, as when we recreate and remodel our lives, we cause pain and destruction in our path, to the ones that are part of our lives and to ourselves. We are blinded by the bright lights we cast, thus we do not see the black abyss that stretches underneath us. This is our paradoxical existence. We ascend to something greater, and at the same time we act as if we were already there.

——

?:?:2008

Permalink Un comentariu

Intro/Despre mine

noiembrie 21, 2009 at 00:30 (Despre)

“Preacher was a-talkin’ there’s a sermon he gave,

He said every man’s conscience is vile and depraved,

You cannot depend on it to be your guide

When it’s you who must keep it satisfied.”

Am intrat in bar. Un val de fum de tigara, miros de bere varsata si voci ma izbeste in fata. Ma uit, in timp ce ma plimb in labirintul de oameni si scaune, dupa o masa goala. Franturile de conversatie, sporadice, acompaniaza muzica distanta. Trec dintr-o camera in alta, sperantele scazandu-mi dupa fiecare colt care ascunde un cuplu sau un grup de prieteni beti.

Ies, intr-un final, din confuzia de pahare trantite si ajung in ultima camera. E foarte intuneric, zgomotele sun parca mai linistite. Muzica se aude mai clar. Constat totusi ca nu ii pot urmari ritmul; instrumentele se acopera unul pe celalalt. In fata mea se intinde o masa goala, complet goala. Imi netezesc hainele si ma decid sa ma asez in partea dreapta, langa perete.

Imi aranjez tigarile, haina, si ma uit dupa un chelner sau o chelnerita. Observ cu stupoare ca masa nu este deloc atat de goala precum am crezut. De partea cealalta a mesei se afla un om. Acesta ma priveste insistent, de parca asteapta sa ii spun ceva. Ma uit la el. Are un pahar de bere gol in fata, spuma inca se prelingea pe pereti.

“Imi pare rau, nu te-am vazut; voi pleca indata”, ii spun in timp ce ma pregatesc sa ma ridic.

“Dar nu e nevoie, este cu atat mai placut cat timp astept. Te rog, ia loc”.

Ma astez la loc. Imi amintesc de sete si ii fac semn unei chelnerite din apropiere.

“Scuzati, masa aceasta este rezervata”, imi spune zambind.

“Atunci voi ramane pana cand vor venii oamenii care au rezervat-o”, uitandu-ma spre noua mea cunsotinta: “banuiesc ca sunt prietenii tai”. Acesta imi afirma.

“Nu e nici o problema. Daca sunteti un grup mai mare, puteti sa ocupati masa”, imi raspunde chelnerita.

Ma uit mirat, incert de insemnatatea acestor cuvinte.

“Voi lua o bere… de care isi ia si el”.

“Buna alegere. Si eu”, ii spune misteriosul meu comesean.

Chelnerita pleaca, eu ma uit la cel din fata mea. Are o privire strapungatoare, dar totusi pierduta. E imbracat cu totul in negru; parul ii e negru, mustata la fel.

“Tudor ma cheama”, ii spun, intinzandu-i mana.

“La fel si pe mine”, imi raspunde, nefiind surprins de coincidenta.

Imi aprind o tigara, urmandu-i exemplul. Un chelner ne aduce berea. Bem. Noaptea e mai neagra. Imi astept prietenii de beri intregi. Ma uit la ceas, s-a stricat. Becul e ars. Tigari mai am multe. Am impresia ca e tarziu. Bem in liniste amandoi…

———————————————————————————

Permalink 3 comentarii